Loading...

vineri, 23 martie 2012

cum asortam culorile?


Una dintre cele mai dificile situatii care ne enerveaza in fiecare dimineata cand cotrobaim in sifonier este definita de asortarea culorilor. Oare bluza mea violet se potriveste cu fusta portocalie? Oare pantalonii maron pot fi asortati cu un top verde si sacou negru? Daca nu stiai ca raspunsul acestor intrebari este NU, atunci este momentul sa citesti mai departe si sa descoperi regulile de asortare a culorilor care iti vor face viata mai usoara.
Intr-adevar exista persoane care par sa posede un simt in plus, insa unii dintre noi au nevoie de putin ajutor.
Conceptul din spatele coordonarii culorilor este simplu: culorile au asocieri naturale, care le consolideaza sau le atenueaza forta nuantei. Aceasta regula are la baza roata culorilor - reprezentarea grafica a modului in care culorile sunt formate - astfel ca o data ce ai inteles-o, combinarea si asortarea culorilor va deveni o activitate simpla. Bine, poate nu chiar atat de simpla, dar cu siguranta mai putin misterioasa.
ROATA CULORILOR
• Culorile primare:ROSU, ALBASTRU,GALBEN
• Culorile secundare:
Rosu + Albastru =VIOLET
Albastru + Galben =VERDE
Rosu + Galben =PORTOCALIU 
  
• Culorile tertiare se formeaza din amestecul unei culori secundare cu o culoare primara adiacenta ei. Pot rezulta culori diferite, in functie de cantitatile folosite din fiecare culoare. De exemplu:
Verde + Albastru = TURCOAZ 
Verde + Albastru = ACVAMARIN 
Verde + Albastru = AZURIU 
Portocaliu + Galben = CHIHLIMBAR 
Verde + Galben = SMARALD 
Verde + Galben = LIME                         
Violet + Albastru = INDIGO 
Violet + Albastru = MOV 
Violet + Rosu = FUCSIA 
Violet + Rosu = PURPURIU 
  
REGULI
1. Culorile primare si secundare care stau una langa cealalta in roata culorilor se considera similare una cu cealalata.(ex: albastru este similar cu verde si violet, portocaliu este similar cu rosu si galben). Aceste culori se pot asorta una cu cealalata si au adesea efect de atenuare reciproca.
2. Culorile primare si secundare care se afla in parti opuse ale rotii culorilor se considera culori complementare. (ex: albastru este complementar cu portocaliu, violet cu galben iar  rosu cu verde). Se numesc asa deoarece culorile pe care le complementeaza se evidentieaza si par mai puternice una langa cealalta, decat luate separate.
3. Daca ai o piesa vestimentara care contine mai multe culori, regula este sa asortezi numai una dintre culorile acesteia, de obicei cea care este majoritara.
4. Nu este recomandat sa incerci sa asortezi tipare de culori diferite. O bluza in dungi de mai multe culori nu va arata prea estetic asortata la o fusta cu buline rosii. Chiar daca sunt multi designeri care incalca aceasta regula, o astfel de combinatie nu arata prea bine nici macar pe siluetele subtiri ale modelelor. 
 
ALB SI NEGRU
Poti asorta cu: orice culoare
Aceste doua "culori", tehnic vorbind, nu sunt culori. Albul este, de fapt, absenta totala de culoare combinata cu un maximum de luminozitate. Pe de alta parte, negrul, este format din amestecul tuturor culorilor cu un maximum de intunecime. Aceste doua nuante sunt singurele care se pot asorta oricarie alte culori si chiar una cu cealalta, fiind exceptiile care confirma regula. Albul are tendinta de a scoate in evidenta culorile asortate, in timp ce negrul le ia din stridenta.
  
     
ROSU
Poti asorta cu: alb, negru, rosu, violet, portocaliu, verde
Cand vrei sa asortezi rosu este mai usor sa potrivesti tot nuante de rosu, dar mai inchise, precum caramiziu. Rosu are ca si culori similare violet si portocaliu, prin urmare poti asorta rosu cu nuante ale acestor culori, dar care sa nu fie prea inchise sau prea deschise. Culoarea complimentara pentru rosu este verde, le poti asorta atat timp cat alegi nuante mai atenuate, nu intense, altfel vei scoate in evidenta cele doua culori intr-un mod inestetic. Fereste-te sa asortezi rosu cu albastru si galben, acestea pot fi asortate numai cand nuantele de albastru sunt indreptate spre violet iar nuantele de galben spre portocaliu. 
  
     
ALBASTRU
Poti asorta cu: alb, negru, albastru, verde, violet, portocaliu
Ca si in cazul rosului, este bine sa combini albastrul cu nuante de albastru mai inchise. Verde si violet sunt culori similare si poti asorta de minune nuante deschise de verde si violet cu nuante mai inchise de albastru. Portocaliu este culoarea complimentara pentru albastru, iar combinandu-le vei intensifica nuanta de portocaliu. Fereste-te sa asortezi albastru cu rosu si galben, acestea pot fi asortate numai cand nuantele de rosu sunt indreptate spre violet iar nuantele de galben spre verde.  
 
     
GALBEN
Poti asorta cu: alb, negru, galben, verde, portocaliu, violet
Galbenul este o culoare foarte dificila, deoarece tinde sa fie mult prea intensa. De aceea, este recomandat sa folosesti nuante de galben mai pale sau pastel (cele neon sunt foarte dificile). Culorile similare galbenului sunt verde si portocaliu, iar pentru efect estetic este bine sa alegi nuante mai deschise, o nuanta foarte inchisa va evidentia si mai mult intensitatea galbenului. Culoarea complimentara galbenului este violetul, insa trebuie sa ai grija cand le asortezi sa nu fie una mai intensa decat cealalta, deoarece poata acapara si produce un efect inestetic. Le alegi la fel de intense sau deschise pe amandoua. Fereste-te sa asortezi galben cu rosu si albastru, acestea pot fi asortate numai cand nuantele de rosu sunt indreptate spre portocaliu iar nuantele de albastru spre verde.  
  
     
VERDE
Poti asorta cu: alb, negru, verde, albastru, galben, rosu
Secretul asortarii culorii verde este in a alege nuanta potrivita de verde. Daca alegi o nuanta de verde care se regaseste in natura (kaki, oliv,smarald, etc.), poti sa o asortezi cu aproape orice culoare. Culorile similare verdelui sunt albastru si galben, si se potrivesc de minune cu verde, daca nuantele nu sunt foarte intense. Culoarea complementara verdelui este rosu, si se potrivesc foarte bine daca te mentii in spectrul normal si nu alegi nuante prea intense. Fereste-te sa asortezi verde cu violet si portocaliu, acestea pot fi asortate numai cand nuantele de violet sunt indreptate spre albastru iar nuantele de portocaliu spre galben.  
 
     
VIOLET
Poti asorta cu: alb, negru, violet, albastru, rosu, galben
Asortarea culorii violet are cam aceleasi reguli ca si asortarea albastrului. Asorteaza nuante de violet mai inchise, e mai simplu. Nuantele de albastru si rosu sunt similare cu violetul si se potrivesc cel mai bine cand sunt mentinute la acelasi nivel de intensitate, mai ales cand violetul este cea mia inchisa nuanta din vestimentatie. Culoarea complementara violetului este galbenul, insa trebuie sa le asortezi la aceeasi intensitate, deoarece daca una dintre culori este mai intensa poata acapara si produce un efect inestetic. Le alegi la fel de intense sau deschise pe amandoua. Fereste-te sa asortezi violet cu verde si portocaliu, acestea pot fi asortate numai cand nuantele de verde sunt indreptate spre albastru iar nuantele de portocaliu spre rosu.  
  
     
PORTOCALIU
Poti asorta cu: alb, negru, portocaliu, rosu, galben, albastru
Portocaliul este o alta culoare "periculoasa" in ceea ce priveste asortarea, deoarece are tendinta sa fie mult prea intensa si tipatoare. De aceea, este recomandat sa alegi nuante de portocaliu mai deschise sau mai inchise pe care sa le asortezi cu nuantele similare acesteia: rosu si galben. Maronul este nascut din portocaliu si este o culoare care se poate asorta foarte usor. Culoarea complementara portocaliului este albastru, dar trebuie tinut cat mai in umbra pentru a nu transforma portocaliul in ceva mult prea tipator. Fereste-te sa asortezi portocaliu cu verde si violet, acestea pot fi asortate numai cand nuantele de verde sunt indreptate spre galben iar nuantele de violet spre rosu.
  
      
Aici poti gasi cea mai completa lista de culori, cu informatii legate de modul in care acestea sunt obtinute:

Niciun comentariu: