luni, 26 martie 2012

GENE FALSE - PENTRU UN MACHIAJ SPECIAL

Gene false - pentru un machiaj specialNoroc ca au fost inventate minunatele gene false in atatea stiluri, culori si dimensiuni incat e simplu sa iti gasesti genele potrivite, sa inveti sa le aplici corect si sa le faci sa para cat se poate de naturale, ca si cum ar fi ale tale ... oricat ar fi ele de "gene false":) 
Spunem asta pentru ca nu toate avem norocul de a fi "binecuvantate" cu gene luuungi si intoarse ... despre care se stie ca pot face ochii sa para mai mari, mai sexy si mai atragatori.

Tipuri de gene false


Gene false set - adica gene lipite pe o banda ce acopera intreaga linie a genelor, confera un look mai sofisticat si fac ca genele per ansamblu sa para mult mai dese de la un capat la altul. Acest tip de gene sunt indicate pentru ocazii speciale sau pentru seara.

Gene false individuale sau buchetele - ajuta la completarea spatiilor goale ale genelor naturale sau pur si simplu la obtinerea unui machiaj al ochilor seducator. Pot fi purtate atat pentru machiajul de zi (cu conditia sa nu exagerezi cu lungimea si densitatea lor) cat si pentru machiajul de seara.
 
Atunci cand le cumperi, ai grija sa alegi gene false din par natural, pentru ca numai asa genele tale isi vor pastra naturaletea. Dupa ce le folosesti de 3-4 ori, arunca-le si cumpara altele, pentru ca folosirea in exces poate duce la infectii destul de neplacute.

 

Cum pregatim genele false


Inainte de a aplica un set de gene, verifica daca lungimea benzii genelor se potriveste cu lungimea liniei pleoapei. Daca setul este mai lung, atunci taie-i cu grija capatul unde genele sunt mai lungi si dese, astfel incat sa ajunga la o lungime potrivita.

La fel se poate proceda si cu lungimea firelor de gene, care pot fi ajustate cu o forfecuta tinuta inclinat (taietura in unghi) pentru a nu reteza firul de geana drept. Se vor da lungimi diferite firelor fara a se depasi lungimea genelor proprii prea mult sise vor pastra fire mai lungi doar la coltul extern al ochiului.

Aplicarea genelor false


Cum imaginile spun mai mult decat o mie de cuvinte, iti propunem videoclipul de mai jos in care vei vedea pas cu pas cum se aplica mai multe tipuri de gene false:

1. Curbeaza-ti genele proprii cu un aparat special de intors genele sau asa cum te-am invatat in articolul nostru Machiajul profesional acasa - etape de baza, adica folosind trucul cu lingura.
2. Machiaza-te ca de obicei: fond de ten, pudra, anticearcan, fard de pleoape, blush, ruj.
3. Desfa genele din ambalaj si pregateste adezivul - fie aplici adezivul pe gene direct din tub, fie pui putin adeziv pe un betisor sau scobitoare ori pe dosul mainii libere.
4. Prinde mijlocul setului de gene cu o penseta (daca folosesti buchetele de gene individuale, prinde-le cu penseta de la jumatatea lungimii firelor) si aplica adezivul la radacina. Lasa adezivul sa se usuce aproximativ 10-15 secunde inainte de aplicare.
5. Urmeaza un pas dificil, ce necesita atentie si delicatete:
  • daca folosesti un set de gene, fixeaza-l pe pleoapa exact in mijloc, cat mai aproape de linia superioara a genelor dar nu PE genele naturale, apoi lipeste si capetele cu atentie;
  • daca folosesti buchetele de gene, aplica-le incepand cu coltul exterior al ochiului, in locurile in care genele tale naturale sunt mai rare.
  • Nu te juca prea mult cu genele atunci cand le lipesti ci incearca sa fii cat mai sigura de locul in care le vei pune pentru ca risti sa se prinda aiurea :)
    6. Asteapta 2-3 minute pana ce adezivul se usuca complet dupa care, daca este inca vizibil, incearca sa il acoperi cu fard inchis la culoare (de preferat de culoarea genelor) sau cu eyeliner (tus de ochi).
    7. Finiseaza machiajul ochilor prin aplicarea rimelului, cu grija insa ca nu cumva sa desprinzi genele false.

    Cum se indeparteaza?


    Nu este indicat sa dormi cu gene false aplicate asa ca iata cum trebuie sa te demachiezi pentru a le indeparta!
    Mai intai, aplica pe pleoapa la baza genelor o discheta demachianta inmuiata cu solutia speciala pentru indepartarea genelor false pe care o gasesti in pachetul in care au fost si genele sau cu putin demachiant specific machiajului waterproof care este mai uleios. 
    Lasa solutia sau demachiantul sa actioneze 1-2 minute pentru ca lipiciul sa se desprinda usor de pe piele impreuna cu genele. Nu trage de gene ci desprinde-le cu grija, incepand de la coltul exterior al ochiului spre cel interior, insistand cu discheta demachianta pe pleoapa pentru eliminarea adezivului ramas.

    Depozitarea


    Inmoaie genele utilizate in apa calda si sapun pentru a elimina adezivul si machiajul prins de ele. Scutura-le de apa si lasa-le sa se usuce pe un prosop sau pe un servetel moale de hartie, dupa care depoziteaza-le la loc in cutia lor.
     

    Dezavantajele purtarii de gene false!


    - adezivul utilizat pentru aplicarea genelor false se pune direct pe piele si se indeparteaza greu, ceea ce poate irita ochiul si canalele lacrimale;
    - daca porti lentile de contact, nu este indicat sa folosesti gene false pentru ca adezivul le poate distruge;
    - pot exista reactii alergice la adezivul folosit, riscul unei infectii fiind mare;
    - genele false folosite frecvent pot dauna genelor naturale, facandu-le sa cada ca urmare a blocajului foliculilor de par sau infectarea acestora;
    - genele false trebuie indepartate pe perioada somnului, ca sa nu produca infectii;
    - indepartarea genelor false smulge si gene naturale din radacina si se poate impiedica pentru totdeauna regenerarea acestora.

    Este in tendinte acum ca machiajul sa fie completat cu gene false insa ai grija de ochii tai asa cum ai grija si de pielea ta! 
    Am vorbit despre dezavantajele folosirii genelor false pentru a intelege ca frumusetea nu are nevoie de sacrificii. Nu folosi genele false in exces ci doar daca la un anumit eveniment vrei sa fii mai speciala si sa ii impresionezi pe cei din jur prin eleganta ta. 

    Niciun comentariu: