marți, 13 martie 2012

Scapă de «burtă» cu exerciÅ£ii simple

Mesele încărcate de Sărbători şi lipsa de activitate din timpul iernii pot fi de vină pentru burtica tot mai evidentă. Pentru un abdomen tonifiat, încearcă acasă câteva exerciţii simple!

1. Întinde-te pe sol, cu mâinile sub cap, coatele pe podea şi genunchii îndoiţi.
Ridică picioarele astfel încât coapsele să formeze cu trunchiul un unghi de 90 de grade.
Ridică şi răsuceşte corpul până atingi cotul drept de genunchiul stâng şi împinge piciorul drept în lateral.
Schimbă şi celălalt picior.
Efectuează trei serii a câte 20 de repetări.
2. Întinde-te pe podea, cu spatele drept, mâinile sub cap şi picioarele ridicate vertical.
Fixează cu privirea un punct de pe tavan şi ridică încet capul şi umerii de la sol încordând muşchii abdomenului.
Rămâi un moment în poziţia de vârf, după care cobori încet în poziţia de start. Execută trei serii a câte 20 de repetări.
3. Întinde-te pe o parte şi sprijină-ţi corpul pe antebraţ şi picioare.
Ţine celălalt braţ de-a lungul corpului în timp ce ridici talia de pe sol şi arcuieşti astfel încât să formezi un pod lateral.
Execută exerciţiul pe partea dreaptă, după care pe partea stângă, în timp ce încerci să-ţi păstrezi coloana dreaptă.
Repetă exerciţiul în trei serii a câte 20 de repetări.
4. Pentru a efectua acest exerciţiu, ai nevoie de o minge de gimnastică.
Echilibrează-te pe minge, cu braţele încrucişate pe piept sau sub cap şi cu tălpile pe sol.
În poziţia de start, trebuie să ai spatele uşor arcuit pe minge.
Expiră şi ridică încet partea superioară a corpului şi ţine coatele depărtate.
Înainte de a repeta exerciţiul, fă o scurtă pauză.
Execută trei serii a câte 20 de repetări.  

Instructor: Nezia Popescu
Centru: Unique Club, str. Washington, nr. 40-42
tel. 0723. 27.92.11,
021. 313.13.79
www. unique-fitness.ro

Niciun comentariu: